Caransebeş - nr. 20, februarie 2010

Scut anti - rachetă

Joi, 4 februarie a.c., a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele României, Traian Băsescu. La finalul şedinţei, şeful statului a susţinut o declaraţie de presă. Vă oferim integral textul declaraţiei: ,,Anunţ opinia publică din România cu privire la invitaţia făcută de către Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Barack Obama, privind participarea ţării noastre la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă. Mesajul Preşedintelui american a fost adus la Bucureşti de către doamna Ellen Tauscher, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor, care se află în România în fruntea unei echipe de experţi americani şi cu care am avut o întrevedere în prima parte a zilei. Dezvoltarea gradual-adaptivă a sistemului de apărare antirachetă în Europa, cu stabilirea unor componente şi în România, este în deplin acord cu deciziile adoptate la Summit-ul NATO de la Bucureşti, dar şi la cel de la Kehl, prin care au fost reiterate principiile privind indivizibilitatea securităţii şi solidarităţii aliate. Pe teritoriul României vor fi amplasaţi interceptori tereştri, ca parte componentă a sistemului antirachetă. Calendarul convenit cu partea americană vizează operaţionalizarea facilităţilor de pe teritoriul ţării noastre începând cu anul 2015. Subiectul apărării antirachetă este unul de maximă actualitate pe agenda aliaţilor NATO. Statele aliate sunt din ce în ce mai conştiente de proliferarea programelor balistice - şi vă sunt cunoscute numele ţărilor despre care se vorbeşte şi se fac analize. Ca atare, sistemul vine să răspundă acestei noi categorii de ameninţări.
Aici aş face o paranteza: vechea amplasare a sistemului nu acoperea teritoriul României decât într-o mică parte a zonei de vest, noua amplasare garantează acoperirea integrală a teritoriului României pentru eventuale lovituri cu rachete balistice sau cu rachete cu rază medie de acţiune. Noul sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei. Acest lucru doresc să îl subliniez, în mod categoric, nu este găzduit pe teritoriul României un sistem care să fie îndreptat împotriva Rusiei, ci împotriva altor ameninţări. În acelaşi timp, România a apreciat transparenţa de care au dat dovadă SUA în ceea ce priveşte promovarea noului proiect de apărare antirachetă. Şi vă aduceţi aminte că Preşedintele Barack Obama a făcut precizări încă din luna septembrie, anul trecut, că vizează o regândire a sistemului de apărare antirachetă care să se constituie într-un sistem de protecţie a ţărilor din Sud-Estul Europei. În şedinţa de astăzi, CSAŢ a aprobat propunerea părţii americane privind participarea României la sistemul antirachetă. Pe teritoriul naţional vor fi amplasate capabilităţi terestre de interceptare, ca elemente componente ale sistemului.
Pentru materializarea deciziei, în perioada imediat următoare, vor fi iniţiate negocieri bilaterale pentru încheierea acordurilor necesare, urmând ca acestea să fie ratificate de către Parlamentul României. Repet, Parlamentul României va fi cel care va aproba acordurile care vor fi negociate în perioada următoare. Decizia pe care am luat-o astăzi este extrem de importantă în consolidarea parteneriatului cu Statele Unite, dar cel mai important lucru pe care l-am făcut astăzi la capătul unei perioade îndelungate de discuţii cu partenerul american, este acela că această decizie şi operaţionalizarea sistemelor cresc foarte mult nivelul de securitate al României. Este cel mai mare câştig pe care îl avem. România nu era protejată împotriva unor eventuale lovituri cu rachete balistice. Îmi permit să spun că este şi un succes al României, nu numai în relaţia bilaterală, dar şi ca partener de încredere pentru statele membre NATO şi pentru statele membre ale Uniunii Europene. Dacă discutăm de parteneriatul strategic româno-american, trebuie să subliniez faptul că acesta este un element în plus care arată încrederea reciprocă între România şi Statele Unite, între Statele Unite şi România, încredere care, iată, nu s-a manifestat numai în Irak şi Afganistan, acum vine să prefigureze nişte sisteme care vor ţine legate cele două ţări foarte multe zeci de ani de acum înainte. Decizia adoptată de CSAT care, repet, trebuie să fie aprobată de Parlamentul României atunci când Acordul cu partenerii americani va fi finalizat, s-a adoptat în baza articolului 118, alineatul 5 din Constituţia României, în baza Legii 291 din 2007, Legea privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, de asemenea, hotărârea CSAT este în acord cu Legea siguranţei naţionale, Legea 51 din 1991, şi Legea apărării naţionale a României, numărul 45 din 1994”.
Aici aş face o paranteza: vechea amplasare a sistemului nu acoperea teritoriul României decât într-o mică parte a zonei de vest, noua amplasare garantează acoperirea integrală a teritoriului României pentru eventuale lovituri cu rachete balistice sau cu rachete cu rază medie de acţiune. Noul sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei. Acest lucru doresc să îl subliniez, în mod categoric, nu este găzduit pe teritoriul României un sistem care să fie îndreptat împotriva Rusiei, ci împotriva altor ameninţări. În acelaşi timp, România a apreciat transparenţa de care au dat dovadă SUA în ceea ce priveşte promovarea noului proiect de apărare antirachetă. Şi vă aduceţi aminte că Preşedintele Barack Obama a făcut precizări încă din luna septembrie, anul trecut, că vizează o regândire a sistemului de apărare antirachetă care să se constituie într-un sistem de protecţie a ţărilor din Sud-Estul Europei. În şedinţa de astăzi, CSAŢ a aprobat propunerea părţii americane privind participarea României la sistemul antirachetă. Pe teritoriul naţional vor fi amplasate capabilităţi terestre de interceptare, ca elemente componente ale sistemului.
Pentru materializarea deciziei, în perioada imediat următoare, vor fi iniţiate negocieri bilaterale pentru încheierea acordurilor necesare, urmând ca acestea să fie ratificate de către Parlamentul României. Repet, Parlamentul României va fi cel care va aproba acordurile care vor fi negociate în perioada următoare. Decizia pe care am luat-o astăzi este extrem de importantă în consolidarea parteneriatului cu Statele Unite, dar cel mai important lucru pe care l-am făcut astăzi la capătul unei perioade îndelungate de discuţii cu partenerul american, este acela că această decizie şi operaţionalizarea sistemelor cresc foarte mult nivelul de securitate al României. Este cel mai mare câştig pe care îl avem. România nu era protejată împotriva unor eventuale lovituri cu rachete balistice. Îmi permit să spun că este şi un succes al României, nu numai în relaţia bilaterală, dar şi ca partener de încredere pentru statele membre NATO şi pentru statele membre ale Uniunii Europene. Dacă discutăm de parteneriatul strategic româno-american, trebuie să subliniez faptul că acesta este un element în plus care arată încrederea reciprocă între România şi Statele Unite, între Statele Unite şi România, încredere care, iată, nu s-a manifestat numai în Irak şi Afganistan, acum vine să prefigureze nişte sisteme care vor ţine legate cele două ţări foarte multe zeci de ani de acum înainte. Decizia adoptată de CSAT care, repet, trebuie să fie aprobată de Parlamentul României atunci când Acordul cu partenerii americani va fi finalizat, s-a adoptat în baza articolului 118, alineatul 5 din Constituţia României, în baza Legii 291 din 2007, Legea privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, de asemenea, hotărârea CSAT este în acord cu Legea siguranţei naţionale, Legea 51 din 1991, şi Legea apărării naţionale a României, numărul 45 din 1994”.
Regiunea model Banat
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni a prezidat ieri, 10 februarie a.c. întâlnirea ce a adus laolaltă partenerii din cadrul proiectului „Regiunea model Banat –Turism şi Dezvoltare regională în Banat, sub premisa respectării deosebite a condiţiilor de protecţie a peisajului şi naturii”. Este vorba de directorii a trei firme germane, cei ai Consiliului Judeţean Timiş, cărora li s-au alăturat reprezentanţii societăţilor Aquacaraş şi Aquatim, dar şi cei ai agenţiilor de mediu şi ai sistemelor de gospodărire a apelor din Caraş-Severin şi Timiş. Scopul întâlnirii de la Reşiţa a fost acela de a evalua stadiul de derulare al proiectului “Regiunea model Banat”, proiect cu o valoare de 450 mii euro şi care are ca termen de finalizare anul 2011. In cadrul proiectului a fost finalizat deja un studiu interdisciplinar prin care s-au stabilit potenţiale de dezvoltare în domeniul gospodăririi apelor pentru judeţul Caraş-Severin. O altă etapă a proiectului o reprezintă realizarea unui Masterplan care include rezultatele unor analize efectuate pe domenii precum : gospodărirea apelor, mediul înconjurător şi natura şi dezvoltare regională. In baza Masterplanului amintit se vor elabora apoi proiecte de amenajare a teritoriului care la rândul lor vor servi ca bază pentru realizarea de proiecte individuale. Tot prin proiect se intenţionează înfiinţarea în Caraş-Severin şi Timiş a unei societăţi de operare şi a uneia de dezvoltare ce vor avea drept obiectiv dezvoltarea acestor zone. Investiţii pentru anul 2010
Consiliul judeţean Caraş-Severin, reunit în şedinţă de lucru în luna ianuarie a.c., a adoptat o hotărâre prin care a aprobat constituirea şi utilizarea fondului de rulment pentru anul 2010. Astfel, a fost constituit un fond de rulment în suma de 14.662.680 lei, care a fost propus pentru susţinearea unor investiţii care se vor realiza pe parcursul anului 2010. Este vorba trei obiective. Unul dintre acestea este modernizarea DJ 582 Văliug –Slatina Timiş, care constituie obiectul contractului de finanţare nr. 455 din 2009 prin Programul Operaţional 2007-2013 Axa Prioritară 2, domeniul major de intervenţie 2.1, cod SMIS 1572, încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei şi unitatea administrativ-teritorială a judeţului Caraş-Severin şi pentru realizarea căruia au fost alocaţi 13.629.364,29 lei, reprezentând prefinanţare pentru realizarea acestui obiectiv. In cadrul aceleeaşi hotărâri au fost alocaţi alţi 200 000 de lei pentru achiziţionarea de aparatură medicală(microscop operator oftalmologic) destinat furnizării de servicii medicale de către Spitalul Judeţean din Reşiţa. Tot la această hotărâre au fost cuprinşi şi 75. 200 lei pentru îmbunătăţirea parametrilor de funcţionare a sistemului propriu de încălzire şi reducerii costurilor de funcţionare prin automatizarea centralei termice.Atelier de lucru cu arhitecţii şefi
Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean a găzduit zilele acestea un atelier de lucru ce a reunit arhitecţii şefi de la municipii şi oraşe precum şi responsabilii cu activitatea de urbanism, amenajarea teritoriului şi autorizarea lucrărilor de construcţii din comunele judeţul Caraş-Severin. Instruirea a fost organizată de către arhitectul şef al judeţului, Corneliu Buşu, în scopul prezentării şi discutării ultimelor noutăţi legislative în domeniu. Deschiderea lucrărilor a fost făcută de preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, care a subliniat utilitatea acestor întâlniri şi importanţa activităţii desfăşurate de către arhitecţii şefi şi de responsabilii de urbanism şi amenajarea teritoriului. Instruirea de astăzi a oferit şi prilejul de a reconfirma sprijinul pe care toţi cei prezenţi la instruire îl pot primi din partea instituţiei judeţene prin structura de specialitate aflată în subordinea arhitectului şef. Desfăşurată pe parcursul întregii zile, sub forma mai multor sesiuni, instruirea a cuprins informări privind noutăţile legislative în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismuuil dar şi cele privitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcţii.Taxe reactualizate la Primăria Caransebeş
Consiliul Local Caransebeş a aprobat în prima şedinţă ordinară de lucru pe anul 2010 reactualizarea taxelor extrajudiciare de timbru şi a altor taxe şi sancţiuni percepute de Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului de pe Timiş şi Sebeş. De fiecare dată când efectuează o mărire a taxelor, actuala administraţie caransebeşeană se fereşte să folosescă termenul de ,,majorare” în redactarea proiectelor de hotărâre înaintate spre aprobare Consiliului Local. De fapt, administraţia caransebeşeană încercă să se ascundă după deget, folosind termenul reactualizare a taxelor, în loc de majorare a taxelor. Probabil în opinia actualilor edili o astfel de strategie îi fereşte de promovarea unei imagini negative a administraţiei locale în rândul populaţiei. Revenind la hotărârea recent adoptată de Consiliul Local Caransebeş, acesta prevede pentru anul 2010 o taxă de 6 lei pentru fiecare Eliberare de Ordin a Prefectului pentru terenuri. În ce priveşte taxele de închiriere de terenuri agricole aflate în domeniul public sau privat al municipiului Caransebeş acestea vor fi de 2 lei metrul pătrat pe an în cazul terenului arabil şi 1 leu metrul pătrat pe an, pentru fâneţe. Tot aici pe lângă chirie se va percepe o taxă suplimentară de 50 de lei de fiecare parcelă închiriată. La articolul 3 a aceleeaşi hotărâri sunt prevăzute şi modificări ale valorilor cuantumului unor sancţiuni. Astfel accesul pe păşunea municipiului Caransebeş (dacă nu cumva va fi vândută şi aceasta) a animalelor se face la cerere scrisă a fiecărui deţinător de animale cu declararea zonei unde păşunează. Termenul limită de depunere a cererii este 30.06.2010. Amenzile care se aplică pentru nerespectarea accesului la păşunatul animalelor sunt următoarele: a) folosirea păşunii fără a depune cerere anticipată şi nedeclararea zonei de păşunat se sacţionează cu amendă între 300 şi 600 de lei. b) Păşunatul în alte zone decât cele declarate în cerere se va sacţiona cu amendă între 100 şi 700 de lei. c) Nerespectarea interdicţiei de circulaţie a efectivelor de animale din alte localităţi pe terenurile proprietatea locuitorilor şi a unităţilor publice se sancţionează cu amendă între 400 şi 700 de lei. Circulaţia turmelor de ovine şi bovine pe străzile centrale, cu circulaţie intensă sau spaţii verzi, parcuri şi zone de agrement se sancţionează cu amendă între 600 şi 1000 de lei. Refuzul de a prezenta organelor în drept actele de proprietate şi certificatele sanitar-veterinare pentru turmele de oi aflate în transhumanţă care traversează teritoriul municipiului se sacţionează cu amendă între 400 şi 700 lei. Ocuparea abuzivă a terenurilor din islaz sau deteriorarea acestora se sancţionează cu amendă între 1000 şi 2000 de lei şi obligarea contravenientului la plata daunelor produse.
Chioşcuri pentru elevi
Aleşii locali reuniţi în şedinţă ordinară de lucru, prima din acest an, au aprobat scoaterea la licitaţie a două amplasamente de chioşcuri alimentare pentru elevi. Este vorba de un amplasament în incinta Liceului Traian Doda şi un altul în incinta Şcolii Generale cu clasele I-VIII nr 8. La Liceul Traian Doda suprafaţa amplasamentului are 8 metri pătrati iar preţul de pornire a licitaţiei este de 7 euro pe metrul pătrat. La Şcoala Generală cu clasele I-VIII nr. 8 suprafaţa amplasamentului destinat viitorului chioşc alimentar este de 8 metri pătraţi iar preţul de pornire a licitaţiei este de 5 euro pe metrul pătrat. Solicitarea pentru scoaterea la licitaţie a celor două amplasamente a venit din partea conducerii Liceului Traian Doda, centru de învăţământ de care aparţine şi Şcoala Generală cu clasele I-VIII nr. 8, în vederea posibilităţii procurării hranei de către elevi fără să fie nevoiţi să părăsească curtea şcolilor. Termenul de închiriere este de un an de zile, iar amplasamentele vor fi efectuate din construcţii provizorii, tip pvc. Activitatea comercială va avea caracter limitat şi se va desfăşura doar pe perioada orelor de curs. Terenurile CAP-ului la Primărie
Consiliul Local Caransebeş reunit în prima şedinţă pe anul 2010 a aprobat adoptarea unui proiect de hotărâre prin care un teren în suprafaţă de 11 hectare a fost transferat de la fostul CAP în proprietatea privată a municipiului. Este vorba de parcela de teren înscrisă în C.F. nr. 5682 cu numărul top 2166/1 având o suprafaţă totală de 11,8235 ha, situată pe malul stâng al Sebeşului în partea de est a cartierului Carbonifera Veche. În documentaţia proiectului de hotărâre se specifică faptul că terenul respectiv este necesar pentru aplicarea legii fondului funciar şi totodată parcelarea acestuia în vederea realizării unor lucrări de investiţii socio-culturale şi spaţii de agrement. Asta dacă nu cumva pe parcurs administraţia locală nu se răzgândeşte şi îl scoate la vânzare.Licitaţie cu preţul în jos
Primăria municipiului Caransebeş scoate la licitaţie pentru vânzare orice teren care poate să îi aducă un profit cât de mic. În cazul în care în primele faze ale licitaţiei nu se prezintă nimeni preţul de pornire este scăzut până apare un potenţial client. Ultima şedinţă a Consiliului Local Caransebeş a adus în discuţie un astfel de caz. Este vorba de un teren aflat în proprietatea Municipiului Caransebeş şi pe care administraţia locală l-a scos la licitaţie pentru vânzare. Terenul are suprafaţa de 1764 metri pătraţi şi se află situat în zona Gheţari. Iar lucrurile se mişcă repede pentru reducerea preţului de pornire a licitaţiei. Potrivit unui referat întocmit de Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Caransebeşului, întrucât în data de 8 ianuarie 2010 cu ocazia susţinerii negocierii directe din cadrul licitaţiei publice deschise cu strigare, terenul de la Gheţari a rămas neadjudecat s-a propus Consiliului Local reanalizarea preţului de pornire a licitaţiei, stabilit după mai multe proceduri de reducere de la 12 la 7 euro metrul pătrat. Consiliul Local Caransebeş a aprobat în ultima şedinţă o reducerea cu încă 10% a preţului de pornire a licitaţiei pentru terenul din zona Gheţari.Cabinete de închiriat
Consiliul Local Caransebeş a aprobat în şedinţa desfăşurată zilele trecute organizarea unei licitaţii publice cu strigare în vederea închirierii a două spaţii cu destinaţia de cabinet medical situate în cadrul clădirii Policlinicii municipiului Caransebeş. Este vorba pe de o parte de cabinetul medical nr.47 situat la etajul II cu o suprafaţă de 19,20 metri pătraţi, iar pe de alta de cabinetul medical nr. 14 situat la parter , având o suprafaţă de 36,80 metri pătraţi. Preţul de pornire a licitaţiei este de 1 euro metrul pătrat pe lună, iar durata de închiriere este de un an de zile, cu posibilitatea reînnoirii cu acordul ambelor părţi. Schimbări la Poliţie
Comanda Politiei Caransebes a fost preluată de câteva zile de subcomisarul Rusalin Vela, care a activat, până acum în cadrul Politiei Rutiere. Fostul comandant al Poliţiei Cartansebeş, comisarul-sef Mihai Moatar a devenit sef de birou în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ, pe care l-a condus înainte de a prelua funcţia de comandant al Politiei Caransebes, în urma cu aproape 5 ani. Subcomisarul Rusălin Vela a fost numit temporar în această funcţie, în perioada următoare postul urmând să fie scos la concurs.Taxe la parcare
Taxele pentru utilizarea parcărilor publice cu plată şi a parcărilor de reşedinţă practicate la Caransebeş, au rămas nemodificate faţă de cele practicate anul trecut. Astfel, tichetul de parcare pentru autovehicule mai mici de 5 t, valabile pentru o oră costă 1 leu, iar cele valabile pentru o zi se plătesc cu 3 lei. Tichetele valabile pentru autovehiculele mai mari de 5 t costă 2 lei, iar contravaloarea celor valabile o zi este de 6 lei. În schimb, la valoarea abonamentelor a fost aplicată cifra de inflaţie aferentă anului 2009, respectiv de 8,85%. Astfel, preţul abonamentului pentru o lună a crescut de la 45 la 49 de lei, în cazul autovehiculelor mai mici de 5 t şi de la 300 la 327 de lei – abonament valabil un an. În cazul autovehiculelor mai mari de 5 tone abonamentul pentru o lună a crescut de la 90 la 98 de lei, iar cel valabil un an de zile s-a majorat de la 600 la 653 de lei. La parcările de reşedinţă acoperite, preţul abonamentului a crescut de la 120 la 131 de lei pe an, iar în cazul celor neacoperite a crescut de la 90 la 98 lei pe an. Taxele de parcare valabile o zi sau o oră au rămas nemodificate. Abonament la domeniul public
La ultima şedinţă a Consiliului Local Caransebeş a fost luată în discuţie un proiect de hotărâre care solicita aleşilor locali emiterea unei hotărâri care să aprobe aplicarea prevederilor HCL 143 din 2009 şi unor unităţi economice. Aceasta face referire la utilizarea suprafeţelor de teren aflate în proprietatea municipiului Caransebeş pe care se află realizate construcţii sau amenajări ale persoanelor fizice sau juridice şi la unele unităţi economice, spălătorii auto, ateliere de reparaţii auto, vulcanizări sau depozite. Activitatea acestor unităţi de prestări servicii implică prezenţa unui număr mare de autovehicule la punctul de lucru, majoritatea nedeţinând spaţiul necesar pentru parcări în limita lor de proprietate. Ca urmare, parcarea autovehiculelor aduse pentru reparaţii sau spălat se face pe domeniul public, pe trotuare, pe carosabil, alei de acces, îngreunând circulaţia rutieră şi pietonală. În urma dezbaterilor, consilierii au votat în unanimitate ca agenţii economici, inclusiv persoane fizice autorizate care practică activităţile economice specificate mai sus să încheie cu administraţia locală un abonament lunar pentru parcarea autovehiculelor pe domeniul public. Tarife în pas cu rata inflaţiei
Consiliul Local al municipiului Caransebeş a aprobat în prima şedinţă a acestui an tarifele de bază pe metru pătrat la chiriile pentru spaţiile locative destinate desfăşurării activităţilor comerciale. Tarifarea va ţine cont de rata de inflaţie de 8,97 %. Aceeaşi rată de inflaţie se va aplica şi la reînnoirea contractelor de închiriere pentru spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţe, pentru anul 2010. De exemplu în sectorul alimentar tariful a crescut de la 4,11 la 4,48 de lei pe metru pătrat pe lună, în zona centrală şi de la 1,70 la 1,85 lei metrul pătrat pe lună în cazul unei chirii într-o zonă mărginaşă a municipiului. Unităţile comerciale en-gros plătesc o chirie de 22,35 lei metru pătrat pe lună în zona centrală, la fel şi instituţiile publice, iar în suburbie 6,04 lei pe lună. Cea mai mică chirie percepută de către administraţia locală se aplică sediilor locative cu alte destinaţii, cum ar fi garaje sau depozite. Aici chiria lunară este de 1,54 lei metrul pătrat pe lună în zona centrală iar în alte zone 0,56 lei metrul pătrat pe lună.Liliana Danci la Campionatele Balcanice de Cros


Sportiva caransebeşeancă Liliana Danci a reuşit să obțină locul III în concursul categoriei tineret pentru calificarea la Campionatele Balcanice de Cros. Concursul s-a desfăşurat joi 11 februarie a.c. la Băile Felix, lângă Oradea, şi a reunit cele mai valoroase sportive ale României la acestă probă. Astfel Liliana Danci va face parte din echipa de tineret care va reprezenta Romania la Campionatele Balcanice de Cros ce se vor desfăşura la sfârşitul lunii februarie în Turcia. Performanța sportivei caransebeşence este deosebită având in vedere faptul că a concurat la o categorie la care adversarele au fost cu doi ani mai în vârstă.
Agendă Culturală pe anul 2010
Permanenţa Consiliului Eparhial a aprobat agenda culturală a Episcopiei Caransebeşului pe anul 2010. Agenda culturală pe anul 2010 cuprinde simpozioane, concerte, pelerinaje şi manifestări cultural artistice dedicate Anului omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti, în contextul aniversării în anul 2010 a 1685 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) şi a 125 de ani de la recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885). Episcopia Caransebeşului aniversează totodată centenarul instalării lui Miron Cristea în demnitatea de Episcop al Caransebeşului (1910-1919). Prin alegerea ca mitropolit primat, apoi ca primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea a devenit un simbol al românilor de pretutindeni. Episcopul Miron Cristea este pentru Episcopia Caransebeşului nu doar un fost episcop ci şi un simbol. El este ctitorul moral al noii Catedrale Învierea Domnului, fiind primul episcop al Caransebeşului ce a ridicat problema construirii unei noi catedrale în oraşul de reşedinţă. Visul episcopului Miron Cristea este împlinit acum, la 100 de ani de la începutul păstoririi sale la Caransebeş.Atleţii caransebeşeni din nou în top
Atleţii de la CSŞ Caransebeş au participat zilele trecute la un nou concurs de sală organizat de federaţia naţională de specialitate la Bucureşti. Este vorba de un concurs Grand Prix destinat sportivilor de categoria, seniori,tineret şi juniori I. Cu acest prilej ştafeta masculină a CSŞ Caransebeş de 4 x două tururi a reuşit să obţină în clasamentul general al competiţiei locul III al podiumului. În acelaşi timp cei patru componenţi ai echipei caransebeşene şi-au îmbunătăţit în mod remarcabil recordul personal la această probă cu nu mai puţin de 4 secunde. Mai exact timpul înregistrat de ştafeta caransebeşeană a fost de 3,21,39 min, o performanţă excelentă după cum ne-a precizat antrenorul federal Cristian Dragomir care se ocupă de pregătirea acestor sportivi. Ei sunt, Cristian Rorich, Robert Mihart, Radu Dragomir şi Petre Teodorescu. De asemenea , într-un concurs de Grand Prix desfăşurat în aceeaşi perioadă la Bucureşti, dar rezervat juniorilor II, Tania Tilneac a câştigat proba de 800 m plat feminin, cu timpul de 2,17,19 min. Colegul ei de club Mihai Mutaşcu s-a clasat pe poziţia secundă în proba masculină de 1500 m plat, înregistrând timpul de 4,24,53 min. Dăruiţi 2% din impozitul datorat statului pentru activităţile sociale ale Episcopiei Caransebeşului
Episcopia Caransebeşului, prin Asociaţia nonguvernamentală "Ioan Popasu" Caransebeş, pe care o patronează, face apel către toţi binevoitorii de a susţine activităţi filantropice prin direcţionarea procentului de 2 % din impozitul pe venit, datorat statului, către ONG-ul sus amintit. Din suma datorată Statului Român ca impozit pe venit, fiecare contribuabil poate direcţiona 2% către o singură entitate nonprofit în mod benevol. Suma respectivă poate fi direcţionată, până la data de 15 mai 2010, prin intermediul Administraţiei Fiscale pe raza căreia domiciliaţi, după această dată, în lipsa unei solicitări, din oficiu, acest procent revenind Statului Român. Aşadar donaţia dumneavoastră nu reprezintă un cost suplimentar ci este dedusă din impozitul datorat şi reţinut de Statul Român, pentru veniturile realizate în cursul anului 2009. Pentru a finaliza aceste demersuri este necesar să solicitaţi de la angajator fişa fiscală 1 (F1) la care veţi completa şi anexa formularul 230. Acest formular se completează:- la rubrica "A. Date de identificare ale contribuabilului" cu datele dumneavoastră;
- la rubrica "B. Destinaţia sumei reprezentând..." se vor completa doar datele de identificare şi contul bancar al entităţii nonprofit către care direcţionaţi donaţia dumneavoastră, respectiv:
Denumirea entităţii nonprofit - Asociaţia "Ioan Popasu" Caransebeş
Cod de identificare fiscală... – 20215810
Cont bancar (IBAN) - RO63 RNCB 0103 0674 2951 0001
Aceste formulare (fişa fiscală 1 şi anexa 230) trebuie depuse la Administraţia Financiară pe raza căreia aveţi domiciliul până cel târziu la data de 15 mai 2010.
Sectorul Social Misionar al Episcopiei Caransebeşului are în vedere depistarea şi întrajutorarea persoanelor cu un nivel scăzut de trai, datorat veniturilor foarte mici sau inexistente, acestora acordându-le ajutoare materiale şi financiare pentru depăşirea situaţiei de criză în care se află. Beneficiari ai acţiunilor noastre sunt în special: persoane cu handicap, copii proveniţi din familii numeroase, dezorganizate sau mono-parentale, copii infestaţi cu HIV, persoane vârstnice etc.
Pe lângă Episcopia Caransebeşului, activează Asociaţia „Ioan Popasu”, cu caracter social-filantropic, misionar şi cultural, acreditată ca furnizor de servicii sociale din data de 21 septembrie 2007, care asigură administrarea Complexului de Servicii Sociale „Sf. Vasile cel Mare”. Menţionăm că sursa principală de venit a asociaţiei amintite este Fondul Filantropia şi donaţiile unor oameni inimoşi. Activitatea din domeniul social-misionar din cadrul Complexului de Servicii Sociale „Sf. Vasile cel Mare” se desfăşoară în mod organizat şi cuprinde următoarele servicii sociale: Centrul de zi pentru copii şcolari - a cărui misiune este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere-socializare, consiliere şi dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, Până în prezent au beneficiat de serviciile noastre 56 de copii. În acest sens, după terminarea orelor de curs, copiii şcolari vor petrece după-amiaza în centru, până la ora 16, unde vor beneficia zilnic de transport, consiliere psihologică şi religioasă, meditaţii, vor servi masa de prânz, îşi vor pregăti temele pentru a doua zi, vor lua parte la activităţile recreative şi vor beneficia de ajutoare periodice, constând în îmbrăcăminte, alimente, rechizite. Menţionăm că din cauza fondurilor insuficiente, numărul beneficiarilor a fost redus la 20, iar pentru anul care urmează, previziunile nu sunt optimiste din acest punct de vedere. Centrul de igienă pentru mamă şi copil – centrul este unul de tip rezidenţial care poate găzdui 10 cupluri mamă-copil. Până în prezent au beneficiat de serviciile noastre 22 mame cu 31 de copii. Acum centrul găzduieşte 5 mame şi 8 copii.
Prin proiectul de faţă s-a creat un mediu adecvat pentru tinerele mame cu nou născuţii lor, aflate în situaţie de risc, unde acestea pot beneficia de servicii sociale, suport psihologic, suport şi consiliere în vederea dezvoltării abilităţilor privind îngrijirea copilului şi autogospodărirea, formarea deprinderilor de igienă personală şi asigurarea hranei zilnice. Masa pe roţi pentru bătrâni - în urma solicitărilor repetate din partea beneficiarilor, Asociaţia „Ioan Popasu” a reluat furnizarea acestui serviciu, pentru un număr redus de beneficiari, în prezent 10 persoane vârstnice sau cu posibilităţi financiare reduse, beneficiind de un prânz cald zilnic. Toate aceste acţiuni pun în lumină jerfelnicia şi mărinimia profesioniştilor care lucrează în cadrul Sectorului Social Misionar al Episcopiei Caransebeşului dar mai cu seamă, prin devotamentul şi dragostea pe care o arată partenerii noştri voluntari (profesori şi elevi ai Seminarului Teologic „Ioan Popasu” şi ai altor licee şi şcoli din Caransebeş şi Reşiţa) faţă de aceşti oameni aflaţi în situaţii delicate şi dificile, serviciul social se transformă într-un veritabil act filantropic.
Ştiaţi că ...- cu doar 180 lei putem oferi un prânz cald unui bătrân timp de 1 lună de zile ?;
- cu doar 200 de lei putem oferi, întru pomenirea celor adormiţi, o masă la care se roagă 30 de copii?;
- făcând un drum la centrul social, ,copilul tău poate face fericit un alt copil, oferindu-i o jucărie pe care nu o foloseşte sau o carte ce va fi pusă în biblioteca Complexului de Servicii Sociale „Sf. Vasile cel Mare”?;
- petrecând 2 ore pe zi, ca voluntar, alături de profesioniştii din centru, poţi ajuta un bătrân la menaj sau poţi oferi dragostea ta unui copil?;
- completând formularul 230 şi depunându-l la Administraţia Fiscală pe raza căreia domiciliaţi, puteţi oferi 2 % din impozitul reţinut de Statul Român, pentru veniturile realizate în cursul anului 2009, beneficiarilor Complexului de Servicii Sociale „Sf. Vasile cel Mare”, Caransebeş?


.jpg)




Mister Wong
Digg
Del.icio.us
Slashdot
Furl
Yahoo
Technorati
Newsvine
Googlize this
Blinklist
Facebook
Wikio